GOODBYE TO GRAVITY ....

30 Octombrie 2015 – In Memoriam ….

O noapte liniştită …. cu o încărcătură sufletească profund dureroasă pentru mine. Se împlineau 6 ani de la noaptea când propria-mi mamă s-a despărţit de această lume, cel puţin pentru moment sau cum o fi voia Celui de Sus. O linişte profundă învăluia zona … destul de profundă încât să simt durerea despărţirii ca un cuţit înfipt adânc în inimă. Iar întrebările mă năpădiseră din nou.

Şi, la un moment dat, liniştea dureroasă a fost străpunsă de sunetele stridente ale autoutilitarelor de pompieri şi salvare într-un şuvoi continuu şi dezlănţuit. Şi acel ţipăt s-a numit COLECTIV.

Ce a urmat…

OAMENI ce au lăsat totul deoparte şi şi-au angajat întreaga fiinţă în salvarea altor OAMENI. OAMENI care şi-au dat viaţa pentru a-i salva pe alţi OAMENI indiferent de consecinţe.

Dumnezeu I-a chemat la el. Dumnezeu I-a jertfit fie atunci, fie mai târziu, iar Sufletele le-au fost purificate.

Se pare că a început vremea profeţiilor … iar lacrimile profeţilor plâng pentru noi, Cei Rămaşi, pentru că pentru ei Destinul s-a împlinit.

Ceea ce însă uităm, şi observ asta din toate materialele televizate, este Laitmotivul cu încărcătură extraordinară al celor de la Goodbye to Gravity: „Pentru că ziua în care vom renunţa va fi ziua în care vom muri”. Prea puţin … Mai mult decât atât, imediat după dezastru au fost prezentate tot felul de opinii care au făcut referire la Mesajul cu încărcătură „negativă” şi „de nestăpânit” al piesei.

Trebuie să recunosc că până la ascultarea piesei în integralitatea sa m-am lăsat şi eu târâtă în astfel de raţionamente cu tentă ocultă.

Realitatea este însă cu totul alta.

Îmi aduc aminte în anii 1980 la Sala Polivalentă din Bucureşti a fost organizat un concert al unei formaţii ce avea în repertoriu un cântec care facea avea cam acelaşi mesaj, legat de libertatea de conştiinţă de la capacitatea de a decide şi de a nu se lăsa înfrânt de sistem. A fost un adevărat semnal de alarmă pentru cei ce asigurau securitatea sălii. Astăzi un astfel de mesaj nu mai reprezintă o problemă de securitate pentru că de 25 de ani Ei au reuşit să anihileze orice opoziţie printr-un sistem de învăţământ total inexistent subordonat unor interese meschine, prin taxe, impozite, împilare, salarii mici, lipsa de satisfacţie, lipsa de profesionalism, schimbarea permanentă a legislaţiei, indiferenţa autorităţilor, incompetenţă, furt, droguri şi, deasupra tuturor, CORUPŢIE. Şi totuşi ceva parese că mocneşte în sufletul nostru, iar Mesajul nu vine din partea tineretului de astăzi scârbit şi revoltat de incapacitatea autorităţilor de a-i oferi motive de a-şi pune priceperea în slujba societăţii şi de îngenuncherea părinţilor ci din partea unei generaţii ce dovedeşte încă o dată că nu se lasă doborâtă, cu un suflu senzaţional de revoltă şi cu o înţelegere profundă a faptului că numai în momentul în care v-a renunţa să se opună sistemului, VA MURI. Iar acest suflu nu vine pur şi simplu de la ei ci de la o generaţie anterioară, care a făcut faţă regimului comunist blamat, care a plecat capul dar nu s-a lăsat înfrântă, pregătind o generaţie ce reprezintă STRIGĂTUL SĂU DE DISPERARE.

Şi cu toate acestea, în toată perioada aceasta de 30 de zile de la producerea tragediei nu am auzit niciodată, când au fost prezentate imagini de la locul de pomenire, în fundal, acordurile şi versurile ce i-au însufleţit pe cei ce se aflau la locul desfăşurării concertului. S-a plâns, iar locul s-a încărcat de suferinţă dar sufletele nu s-au înverşunat iar Mesajul celor de la Goodbye to Gravity pare a se pierde în neant. Este o vorbă care spune că nu există fum fără foc numai că de această dată se pare că am avut foc iar ceea ce este mai rău, fumul s-a stins şi el.

Cei morţi ar fi revoltaţi …

Oare deja se aşterne UITAREA ?

Am urmărit entuziasmată desfăşurarea de forţe şi interviurile luate de emisiuni din Piaţa Universităţii în zilele ce au urmat tragediei dar nu am auzit pe nimeni folosind, cel puţin voalat, laitmotivul formaţiei lovită la fel de crunt: „Pentru că ziua în care vom renunţa va fi ziua în care murim”.

Revolta a fost îndreptată cu iscusinţă împotriva autorităţilor, a Corupţiei şi Guvernului României. Şi, Guvernul a căzut. Şi, ce s-a rezolvat ? NIMIC. De fapt este ca şi cum ai trata cancerul ca efect dar fără a trata cauza producerii sale. Da, este adevărat, patronii clubului se află în arest, câţiva reprezentanţi ai autorităţilor şi-au dat demisia, cei de la ISU arestaţi, atunci când au fost făcute cunoscute o serie de aspecte ale situaţiei. Şi… ?

Dacă chiar suntem convinşi că în acest moment CORUPŢIA a fost eradicată atunci chiar înseamnă că suntem IRECUPERABILI.

Cui aparţine vina ? Vina din COLECTIV este COLECTIVĂ şi aparţine unui sistem corupt, bolnav, putrezit şi mâncat de boală. Patronii Clubului nu au cerut autorizarea primarului pentru activitatea de club, autorităţile nu s-au deplasat să verifice starea lucrurilor chiar dacă ar fi trebuit să ştie că acolo se organizează spectacole cu participarea unui număr considerabil de oameni, iar cei ce ar fi trebuit să fie preocupaţi de siguranţa persoanelor în condiţiile spaţiilor cu aflux mare de oameni sunt mai interesaţi în a îşi încasa şpaga decât în sprijinirea celor ce organizează astfel de activităţi de a nu încălca legea şi a fi preocupaţi de asigurarea cadrului desfăşurării unor astfel de manifestări în condiţii care să evite astfel de tragedii. S-a vehiculat ideea că o autorizaţie ISU ar fi disponibilă abia în 9 luni de la solicitare şi numai cu costuri ce ating între 15 şi 20.000 Euro. De ce ar trebui să fie întârziată atât de mult emiterea unei autorizaţii care ar trebui să fie disponibilă de îndată ce patronul asigură respectarea tuturor normelor de pază împotriva incendiilor şi, de ce ar trebui să coste între 15 şi 20.000 Euro când autorităţile ar trebui să fie primele interesate de siguranţa persoanelor care se află în astfel de locaţii? Oare viaţa oamenilor nu este mai importantă decât costul unei astfel de autorizaţii? Oare autorităţile nu câştigă suficient pentru a se simţi obligate să participe la asigurarea unui climat de siguranţă socială ? Şi care sunt măsurile luate de autorităţi sub acest aspect? Şi care a fost răspunsul acestora? Simplu: controale ale autorităţilor care au dus la închiderea cluburilor şi a unui număr imens de spaţii cu activităţi asociate acestora şi adoptarea de dispoziţii în completarea acelora care existau de peste 20 de ani care au dus la închiderea unor alte centre de entertainment, pe fondul aceleiaşi ignoranţe totale a autorităţilor. Rezultatul : mii de oameni rămaşi fără locuri de muncă, artişti rămaşi fără locurile în care se puteau manifesta şi suflete aruncate în întuneric căci fără muzică şi fără muzică cu mesaj oamenii se vor cufunda în hăul profund al lipsei de rezonabilitate. Iar dacă privim şi mai în profunzime, lipsirea de fonduri substanţiale a bugetului de stat şi a bugetelor locale, venituri destinate tot cetăţenilor (bineînţeles atâta vreme cât nu sunt folosite haotic şi cât proiectele nu sunt împărţite firmelor de casă ale autorităţilor). AM FOST ÎNFRÂNŢI DE PROPRIA SUPERFICIALITATE.

De altfel, afirmaţiile mele sunt departe de a susţine indiferenţa patronilor dar lipsa măsurilor după tragedia din COLECTIV mă obligă să concluzionez că nimic nu s-a schimbat ba mai mult, organele reprezentantive dau din nou dovadă de total dezinteres fiind din nou evident că interesul public cu contează iar măsurile ce se adoptă sunt doar de suprafaţă, de ochii lumii ce parese că acceptă o astfel de superficialitate şi MINCIUNĂ.

REZULTAT : A CĂZUT GUVERNUL.

Şi,… ? Toţi au plecat acasă mulţumiţi. DE CE ? S-a transformat tragedia din COLECTIV într-un eveniment POLITIC? DA. REFORMATOR ? NU, şi cât se poate de răspicat.

La 30 de zile de la tragedie ne amintim şi ne plângem morţii – prieteni, copii, nepoţi … , dar unde ne este înverşunarea ?

Oare chiar am renunţat ? Oare chiar am murit ?

Poate ar trebui să auzim mai frecvent laitmotivul piesei Goodbye to Gravity „PENTRU CĂ ÎN ZIUA ÎN CARE VOM RENUNŢA VA FI ZIUA ÎN CARE VOM MURI” pentru a putea rezona şi a alege să nu murim. Dar dacă vrem ca o naţiune să moară va trebui să uităm esenţa celor întâmplate şi să tratăm o tragedie, doar ca o tragedie, doar ca o suferinţă COLECTIVĂ şi să anulăm vina autorităţilor care, prin atitudinea adoptată în continuare şi-o asumă emiţând doar edicte fără măsuri concrete, demonstrând lipsă de respect pentru cetăţenii ce reprezintă structura de bază a societăţii şi fără de care Statul nu există. Unde mai pui că prin atitudinea pe care o adoptăm practic nu facem altceva decât să alimentăm distrugerea.

Ceea ce nu trebuie să uităm astăzi, la 30 de zile de la tragedia din COLECTIV, este nu numai să aprindem o lumânare şi să-i purtăm în suflet pe cei al căror traiect în această lume a fost frânt dar, pentru a le cinsti memoria, SĂ NE AMINTIM CĂ NU TREBUIE SĂ RENUNŢĂM altfel totul a fost în zadar iar jertfa lor va fi doar ca traiectoria unei stele căzătoare.

ŞI NU AVEM VOIE …..

CAUSE THE DAY WE GIVE IN IS THE DAY WE DIE…

 Goodbye to Gravity